Stima de sine - un dar pentru copiii nostri

Stima de sine se refera la sentimentul valorii personale, la imaginea pozitiva fata de propria persoana, iubirea de sine, increderea in fortele proprii si conceptia despre noi insine. Stima de sine se dezvolta inca din primele clipe de viata si se contruieste treptat pe perioada copilariei si adolescentei. Aceasta variaza de-a lungul vietii, cu urcusuri si coborasuri, punandu-si amprenta pe echilibrul psihologic al unei persoane. Atunci cand cineva are o stima de sine inalta, se simte bine in propria piele, actioneaza mai eficient si face fata mai bine provocarilor vietii. O stima de sine scazuta provoaca inhibitie, suferinte si neplaceri.

Putem vorbi depre o problema de stima de sine a copiilor atunci cand:

• interactioneaza greu cu colegii, este foarte timid; • nu se simte la fel de bun ca si alti copii de aceesi varsta; • se simte nesigur cand este pus la incercare (evita situatiile de competitie); • are dificultati in a lua decizii si a face alegeri; • abandoneaza usor o sarcina atunci cand se confrunta cu un mic obstacol; • sta adesea singur; • se adapteaza greu schimbarilor (inceperea gradinitei, a scolii sau liceului, mutarea intr-un alt oras, etc.); • se lasa usor influentat (ajunge sa faca ceea ce fac ceilalti pentru a nu fi respins de grup); • are o imagine negativa despre propriul corp (perceptia corporala deformata este frecventa la adolescenti); • dovedeste conformism social (de multe ori face alegeri care nu sunt ale lui, din dorinta de a fi acceptat de ceilalti); • micile comentarii negative ii provoaca reactii emotionale dureroase; • are nevoie excesiva de aprobare.

Factori ce pot influenta stima de sine a copiilor:

• Dragostea parinteasca Iubirea parinteasca este una din conditiile de baza pentru o stima de sine inalta. Chipurile surazatoare ale parintilor inca din primele zile de viata, gesturile de tandrete, mangaierile si imbratisarile lor, il fac pe copil sa se simta important in ochii acestora. Copilul trebuie sa simta ca este valoros si ca este iubit in ciuda defectelor si limitelor. Absenta iubirii parintesti creeaza mari carente la nivelul stimei de sine, aceste carente fiind foarte dificil de compensat. • Sustinerea parentala Un rol esential in construirea stimei de sine il au parintii. Acestia isi pot sprijini copiii prin deschidere si empatie, prin intelegerea dificultatilor cu care se confrunta, prin interesul si atentia acordata. Util este sa-i invatati pe copii sa relativizeze lucrurile si sa le aratati acestora ca indoielile lor sunt impartasite si de alti copii. Sprijiniti-i sa gasesca solutii la problemele cu care se confrunta. • Reusitele din copilarie Persoanele cu care interactioneaza copilul il stimuleaza pe copil sa-si constientizeze valoarea si potentialul. Fie ca acesta a reusit sa rosteasca primul cuvant, a desenat frumos sau a luat o nota buna, copilul are nevoie de apreciere, de incurajare, de gratificare. Asadar, puneti in evidenta calitatile copilului, apreciati si felicitati reusitele lui (oricat de mici ar fi ele) si ajutati-l sa treaca peste micile dificultati. Iar atunci cand esueaza, compensati-l pentru efortul depus si explicati-i ca greselile fac parte din invatare. Evitati critica si reactiile negative, care nu fac decat sa descurajeze initiativa si sa diminueze increderea in capacitatea de a reusi. Nu uitati ca increderea in sine se transmite si prin exemplul personal. Degeaba incercam sa-l invatam pe copil sa accepte si esecul, daca noi nu stim sa ne iertam propriile greseli sau nu stim sa pierdem. • Acceptanta sociala Incepand cu varsta de 3 ani copiii devin foarte preocupati de felul cum sunt perceputi de ceilalti. Parerea parintilor cantareste de regula cea mai mare greutate. Insa, un impact destul de important il au si educatorii, prietenii si colegii de gradinita. Se remarca preocuparea privind popularitatea in cadrul grupului. In adolescenta acccentul cade pe acceptanta venita din partea prietenilor si a colegilor. Aceasta perioada este caracterizata prin incertitudini in raport cu imaginea de sine. De aceea, adolescentul are nevoie in continuare de dragostea si sprijinul parintilor. Insa, calitatea relatiei parinte-copil depinde foarte mult de cum isi vor gasi parintii distanta potrivita , sa fie alaturi de ei fara a fi insa prea intruzivi. • Mediul scolar Parintii si cadrele didactice gresesc atunci cand pun accentul doar pe competentele scolare ale copiilor, neglijand stima de sine a acestora. In dorinta de a-l educa pe copil intr-un mod eficient, parintii si cadrele didactice pun prea mult accent pe aspectele negative si pe corectarea acelor lucruri care nu merg bine. Pentru a asigura reusita scolara pe termen lung nu sunt suficiente capacitatile intelectuale si cunostintele. Stabilitatea emotionala si stima de sine sunt predictori ai reusitei scolare pe termen lung. Un sistem scolar competitiv poate diminua stima de sine a acelor elevi care intampina dificultati scoalare si a celor care se simt insecurizati intr-o atmosfera de competitie. La fel de importanta este si relatia cu colegii. Conflictele, umilintele, respingerea din partea colegilor pot fragiliza stima de sine a unui copil sau adolescent. • Gelozia fraterna Aparitia pe lume a unui frate este o lovitura data stimei de sine a primului nascut, care este nevoit sa imparte dragostea si atentia parintilor. Este necesar ca parintii sa nu adopte comportamente discriminatorii fata de unul dintre copii, provocand prin acest fel o lezare a stimei de sine a copilului neindreptatit. De asemenea evitati comparatiile dintre copii, fapt ce alimenteaza rivalitatea dintre frati si poate diminua stima de sine a acestora. • Exigentele exagerate Uneori parintii au asteptari prea mari de la copiii lor, iar copilul nu reuseste intodeauna sa le satisfaca. Nesatisfacerea acestor standarde impuse de parinti ii va crea copilului impresia ca nu corespunde asteptarilor si ca nu este suficient de bun. Asadar, evitati sa ridicati stacheta prea sus. Unii parinti gresesc prin incercarea de a-i face pe copiii lor sa devina ceea ce n-au fost ei. Astfel, o mama care nu si-a finalizat studiile isi pedepseste fiica de fiecare data cand nu obtine nota maxima. Un tata care si-a dorit foarte mult sa devina medic, dar nu a reusit din motive financiare, isi preseaza fiul sa intre la facultatea de medicina. Si exemplele pot continua... Incercati sa nu faceti presiuni prea mari asupra copiilor vostri, oferindu-le o misiune ce nu le apartine. Tineti cont de dorintele, de capacitatile si de alegerile lor. • Etichetarea Indiferent ce-ar fi facut copilul incat sa ajungeti intr-o stare critica, evitati sa-l etichetati: ”Esti un prost!”, „Obraznicule!”, „Reao!”, „Esti un neatent!”....Dandu-le astfel de etichete copiilor, scoatem in evidenta slabiciunile lor si riscam sa le oferim roluri din care le va fi greu sa se desprinda. De exemplu, o fetita etichetata „neatenta” isi poate insusi acest rol, manifestandu-si neatentia pentru ca asa i s-a zis ca este ea. Este necesar ca atunci cand copilul greseste sa criticam comportamentul, insa nu si persoana. De exemplu, atunci cand copilul ia o nota proasta in loc sa-i spunem „ Esti un lenes!” (critica ce ar putea leza stima de sine), am putea sa ne manifestam nemultumirea fata de comportamentul lui de a amana temele pe seara, perioada in care este obosit si nu se poate concentra la fel de mult. Astfel, ii dam ocazia copilului sa observe unde a gresit si sa invete din aceste greseli.