Majoritatea copiilor dezvolta anxietate de separatie in primul an de viata. In jurul varstei de un an este normal ca un copil sa planga dupa parintii sai, acest aspect facand parte din dezvoltarea sa. Insa, in anumite cazuri anxietatea de separatie se poate prelungi pana la varsta scolara si se poate accentua prin atacuri de panica, cosmaruri, anticiparea unor evenimente negative. Daca anxietatea este frecventa, are manifestari extreme si interfereaza cu capacitatea copilului de a se bucura de el insusi, atunci este necesar un consult de speciatate. In acest caz, ar putea fi vorba de tulburarea de anxietate de separatie, tulburare ce necesita tratament psihologic (psihoterapie). Anxietatea de separatie severa poate surveni in urma traversarii unor crize psihologice precum doliul, divortul parintilor, inceperea gradinitei sau a scolii, aparitia unui frate, mutarea intr-un alt oras, expunerea la un stres puternic (conflicte in familie, abuz fizic sau emotional), participarea la evenimente traumatice (accident, jaf, deces), etc. De asemenea, aceasta tulburare poate avea o cauza ereditara. Anxietatea de separatie se caracterizeaza prin teama excesiva a copilului in legatura cu separarea de persoanele de care este atasat, simultan cu anticiparea unor evenimente negative (frica irationala ca se va intampla ceva rau lui sau familiei). Se pot teme de producerea unor accidente, de hoti, monstri, rapitori, care le vor face rau lor sau unui membru al familiei. Copilul are un comportament adeziv fata de parinti, incercand sa stea tot timpul in prezenta lor. Evita sa stea singuri intr-o camera, iar uneori le e imposibil sa faca acest lucru. Iar daca sunt lasati singuri in camera, acestia resimt frica excesiva. Au frecvent cosmaruri a caror continut exprima aceste frici. Pot prezenta simptome fizice precum dureri de cap, dureri stomacale, stari de greata si varsaturi. In momentul separarii de persoanele de care este atasat, acesta resimte frica si panica exprimate prin crize de plans, furie, agitatie, tipete. Incercarile celorlalti de a-l linisti sunt in zadar. Iar daca despartirea a avut loc, acesta asteapta cu nerabdare reintoarcerea parintilor. Atunci cand separarea este prelungita, acestia pot manifesta izolare sociala, tristete, agresivitate fizica, mutism electiv (refuzul de a vorbi, desi capacitatile ii permit). Cum putem ajuta copilul sa depaseasca anxietatea de separatie? 1.Oferiti-i autonomie Evitati sa tratati copilul dumneavoastra ca pe o fiinta slaba, ca si cum ar fi o floare vulnerabila ce nu trebuie deranjata. Nu-l protejati de orice risc, lasati-l sa se descurce si singur. Evitati sa faceti lucruri in locul lui (de exemplu, sa-i dati sa manance sau sa-l imbracati, desi poate face acest lucru si singur). Daca dumneavoastra il tratati in acest mod, copilul va invata despre el ca este incapabil sa se descurce singur. El va crede ca sunteti mereu acolo, pregatiti sa interveniti si sa-l aparati de orice primejdie. Asta inseamna sa-i faceti un deserviciu, caci nu-l pregatiti pentru viata. Supraprotejandu-l, il impiedicati sa devina o persoana autonoma si intariti aceasta adezivitate fata de adulti. Astfel, el va fi temator in momentul in care nu va mai aflati prin preajma, si va face tot ce ii sta in putinta sa evite acest lucru: somatizare (imbolnaviri dese, stari de greata, atacuri de panica), plansete, tipete, furie necontrolata si agresivitate (loveste sau musca persoanele care vor sa-l consoleze), incercari de a se agata de parinti, etc. 2. Implicati-l in activitati variate Este de preferat sa oferim treptat ocazii sa traiasca noi experiente, pentru a-si optimiza capacitatea de adaptare. Acestia se pot arata neincantati si chiar refuza sa mearga in diverse calatorii, preferand locurile familiare. Util este sa-l pregatiti pentru acestea aratandu-i poze cu locurile pe care le va vizita, purtand conversatii pe aceasta tema. Introducerea unor noi activitati se face treptat, cu o pregatire psihologica in prealabil. De exemplu, daca vreti sa-l inscrieti la un curs de Aikido, ar fi util sa vizionati intai un filmulet cu acest sport. Puteti merge sa vizionati o lupta de Aikido demonstrativa. Poate urma vizitarea salii in care se vor desfasura sedintele de Aikido, iar in final, il puteti convinge sa se participe la un astfel de curs. 3. Intariti stima de sine a copilului Este esential sa contribuiti la cladirea stimei de sine al copilului dumneavoastra, care ii va permite sa infrunte mai usor micile provocari ale vietii, sa ia singur propriile decizii si sa aiba incredere in capacitatea de a se descurca singur. 4. Pozitiveaza-i actiunile Utilizati incurajari care il incita si il ajuta sa actioneze: “Stiu ca poti face asta !”, “Am incredere ca poti sa faci asta !”. Aceste fraze ii pot da elan spre realizarea unor lucruri pe care evita sa le faca. 5. Ajutati-l sa dezvolte capacitatile de deschidere catre ceilalti Ajutati-l sa-si gaseasca loc printre copiii de aceeasi varsta, sa dobandeasca sentimentul apartenentei grupului. Frecventarea gradinitei sau a scolii, vizitarea altor copii, participarea la activitati extrascolare favorizeaza deschiderea copilului catre ceilalti. 6. Oferiti-i siguranta afectiva Momentul culcarii este dificil pentru ca aceasta inseamna sa se retraga in camera lui. Cum micutului ii este frica singur si in intuneric, momentul culcarii este dificil, solicitand multa rabdare din partea parintilor. A ne face un mic ritual inainte de culcare poate face aceasta etapa mai usoara. De exemplu, a-i citi copilului o poveste cu final fericit poate oferi siguranta afectiva. Insa, atentie la continutul povestilor alese, incat acestea sa nu intareasca fricile copilului sau sa creeze noi frici. In literatura pentru copii exista multe povesti ce nu pot fi recomandate lecturii din punct de vedere psihologic. Pentru copiii anxiosi acestea sunt total nepotrivite. Acest lucru este valabil si pentru programele TV ce difuzeaza imagini violente si infricosatoare (unele dintre ele fiind adresate copiilor). 7. Faceti despartirile mai usoare Daca veti lipsi cateva zile, ajutat-l sa treaca mai usor peste aceasta perioada. Fiti sincer cu el si comunicati-i detaliile: unde veti merge, cu ce scop veti pleca, cate zile veti lipsi, cine va avea grija de el. Cunoscand aceste detalii, copilul va fi mai putin anxios si va avea siguranta ca va veti intoarce la el. De asemenea, este de preferat sa mentineti contactul cu el in mod constant (o conversatie telefonica de cateva minute il va linisti). 8. Puterea exemplului functioneaza Unele temeri pot fi invatate, fricile copilului fiind induse de catre un adult care ii este apropiat. Asadar, atentie la felul cum va exprimati temerile in prezenta copiilor, caci acestia sunt extrem de vulnerabili la influentele externe. Este esential ca cei care interactioneaza cu copilul sa transmita acestuia sentimentul de incredere si siguranta. 9. Luati in serios temerile acestuia Este recomandat sa-i ascultati toate indoielile si temerile, sa-l incurajati sa vorbeasca despre dificultatile sale. Evitati sa minimalizati importanta acestor temeri si asigurati-l ca il intelegeti. Psihoterapia copiilor cu anxietate de separatie In cadrul psihoterapiei copiii vor invata sa-si gestioneze propriile frici. Un mijloc eficient pentru controlul anxietatii de separatie este invatarea unor exercitii de relaxare adaptate varstei lor, astfel incat acestia sa apeleze la acest “ truc” de fiecare data cand ii cuprinde teama. O metoda benefica pentru diminuarea temerilor este informarea copilului, astfel incat sa inteleaga ca temerile lui sunt nefondate. Daca micutul dumneavoastra se teme de aparitia unui monstru din dulap, este util sa-i explicati ca monstri nu exista in realitate, acestia fiind personaje ce apar doar in povesti. Uneori, explicatiile pot fi mai greu de dat, mai ales cand copilul a fost expus unor situatii de care se teme. De exemplu, daca a fost de fata cand un hot i-a furat geanta bunicii, este mai greu sa-l convingem ca frica lui fata de hoti este nefondata. De aceea, interventia unui expert in psihoterapia copiilor poate fi de ajutor. In terapie, un aspect important este acela de a-l motiva pe copil sa-si depaseasca teama. Aceasta poate fi dificil de realizat in cazul copiilor, mai ales cand simptomul are beneficii ascunse, precum atentia parintilor, rasfatul venit din partea bunicilor, absentarea la gradinita sau scoala, etc. In psihoterapia cognitiv-comportamentala este utilizata metoda expunerii, prin care copilul isi infrunta in mod gradat propriile frici. Confruntarea este progresiva, incepandu-se cu cele mai usoare. Un aspect important al expunerii este ca aceasta sa se faca in mod controlat. In caz contrar, fricile se pot accentua. Acesta este motivul pentru care se recomanda interventia unui psihoterapeut, care va analiza cu atentie continutul fricilor, va stabili o ierarhie a acestora si va mijloci expunerea astfel incat sa se ajunga la rezultatul dorit. In psihoterapia cognitiv-comportamentala un obiectiv important este dezvoltarea unor convingeri sanatoase despre sine, lume si viata. Astfel, copilul este sprijinit sa descopere ca se poate descurca si singur in anumite situatii si ca lumea nu este atat de periculoasa. Invata sa-si relativizeze nelinistile, ceea ce il va determina sa reactioneze mai rezonabil in momentul despartirii de persoanele dragi. Dezvoltarea unei stime de sine este un obiectiv important, caci copiii care au anxietate de separatie manifesta, in felul lor, lipsa de incredere in sine. In psihoterapia pentru copii sunt utilizate si alte metode terapeutice ce faciliteaza diminuarea anxietatii: povesti terapeutice, joc de rol, tehnici de relaxare si hipnoza, desenul, modelajul, etc.