Asteptarile in relatia de cuplu

Asteptarile au un rol foarte mare, caci ele ne propulseaza motivatia de a sta alaturi de cineva, de a ne dori prezenta celuilalt si de a ne dori pe noi insine alaturi de acea persoana. Ne dorim pe noi mai buni si ne vedem, la inceput, prin ochii celuilalt. Ne alegem “masti” pe care sa le purtam, prin care celalalt sa ne vada asa cum ne dorim sa fim. La inceput- mai buni. Ce se intampla cu iubirea dupa ce trece o anumita perioada, acea perioada de elan si de indragostire? In principiu, nimeni nu are un raspuns clar. Cu totii ne imaginam, altii suntem deceptionati, altii spunem- “pai, cum? Doar atat?’’, altii suntem fericiti si alegem sa construim alaturi de partenerul nostru. O manifestare artistica al unui astfel de deznodamant a fost incercata de catre Nick Peterson, in filmul sau. Este un film frumos realizat din punct de vedere tehnic si pentru care artistul a facut un apel public de strangere de fonduri. Ideea este simpla, iar metafora – destul de usor de patruns. Intimitatea pe care o creeaza cu spectatorul da o senzatie de spectacol de teatru. Emotiile sunt puternice.

Prinsi in mrejele iubirii

Prima intrebare la care m-am gandit atunci cand am urmarit pentru prima data, a fost referitor la corectitudinea atitudinii mesajului sau. Este adevarat ca noi, femeile, putem deveni foarte usor victimele in relatia de cuplu in care ne implicam – ca ajungem sa acceptam, ca avem tendinta oarecum innascuta de a ne plia pe partener, astfel incat sa uitam de noi insine? Aleg sa vorbesc mai jos despre rolul feminin, insa nu as dori sa ignor ca aceasta atitudine se poate foarte usor plia si asupra caracterului unui barbat.                                                                                                                                                                                                                                              Sursa foto Insa as dori sa leg aceste ganduri si de rolul social pe care il au femeile si pe care aleg sa si-l asume si care, intr-o foarte mare masura, poate fi comparabil cu rolul pe care il are eroina din acest film. Ea alege sa fie alaturi de partenerul sau. La inceput putem simti armonia si unitatea dintre cei doi, apartenenta. Atunci cand viciile celuilalt ajung la suprafata, in interiorul femeii are loc un conflict. Aceasta lupta cu ea insasi, in interiorul constiintei sale, o macina. Filmul ne ajuta sa traim alaturi de ea si sa empatizam, pana la nivel visceral, cu angoasa, frica, disperarea, curajul, staruinta. Eroina da dovada de foarte multe calitati de admirat. In aceeasi masura ea este o victima. Razvratirea spectatorului se rasfrange la final asupra barbatului, a unui “celuilalt” responsabil. Iar eroina ne face sa simtim ca vrem sa ne razvratim asupra cuiva, ca avem nevoie de dreptate, ca cineva a fost in acest caz nedreptatit, ca nu avea dreptul sa traiasca asa ceva. Intru totul adevarat. Insa eroina, tocmai prin staruinta caracterului sau, este cea care alege sa ramana in cursul actiunii. Este cea care alege sa nu plece. Intr-un fel, parca si-ar alege rolul de victima. Chiar daca este deceptionata si chiar daca si-a pierdut oarecum speranta, ea ramane in relatie, pana la final. Oare ce ne face, cateodata, sa ne alegem aceasta soarta? O facem constient, o facem din speranta, sa fie oare acest lucru iubire? Sa fie prea multa iubire, prea putina iubire de sine? Sa fie lipsa unei alternative? Sa fie prizonieratul unui model parental si social prea puternic? Oricare ar fi raspunsul, nimeni nu are dreptul sa ne imprizonieze fara acordul – tacit – al nostru. Poate ca nu putem intotdeauna influenta mainile destinului, insa putem sa alegem pana in ce masura dorim sa facem parte din poverile pe care acesta ni le asaza in spate. Se pot impovara luand asupra lor tot, in incercarea de a fi super-femei. De a nu spune NU atunci cand li se cere prea mult – sa fie perfecte, frumoase, vesnic tinere, mereu multumite, angajate performante, amante de vis si mame devotate. Oare este acest ideal feminin aplicabil? Oare putem sa ne asumam la infinit aceasta masca? Departe de mine de a dori sa construiesc o teza feminista. Dupa cum spuneam, acest rol s-ar putea mula foarte bine – inversat – asupra unui barbat. Mesajul pe care doresc sa il transmit este acela de incurajare. O incurajare pentru toti aceia care, deoarece au ales intr-un moment sau altul sa se impovareze cu destine, simt acum ca nu le mai pot duce. Tine de noi sa le transmitem celorlalti mesajul ca am dori sa ne retragem, sau ca avem nevoie de forte proaspete, ca avem nevoie sa ne pliem inspre noi insine. Numai comunicand si transmitand ceea ce simtim cu adevarat, putem media conflictele si putem atinge o stare armonioasa in relatia de cuplu pe care o avem. Cu ajutorul introspectiei, al sinceritatii fata de propira persoana, putem sa realizam care sunt de fapt nevoile, dorintele noastre. Rolul pe care ni-l asumam fata de ceilalti tine de noi, la fel cum tot de noi tine cum ne prezentam fata de cei din jur. Fara acest lucru, chiar si daca ar vrea, ei nu pot sa ne citeasca gandurile.. http://www.youtube.com/watch?v=JAkT9xfbZPI Sursa video: http://www.youtube.com

Sacrificiul pentru relatia de cuplu

A iubi  nu inseamna sa-ti pui destinul in mainile partenerului tau, renuntand la dorintele si asteptarile tale.  Acest sacrificiu de sine nu-l face pe celalalt sa va iubeasca mai mult, ci dimpotriva, il poate indeparta si il poate face sa nu va ia in consideratie mai mult decat o faceti chiar dumneavoastra. Relatia de cuplu poate rezista atunci cand ea evolueaza spre forme mature de iubire, cand ea duce la progresul celor doi.