Psihoterapia de cuplu poate oferi cadrul pentru a ne angaja in procesul schimbarii intr-un mod activ, pentru a deveni mai constienti de noi insine si de tiparele noastre de interactiune, pentru a diminua sursele de deterioare ale relatiei de cuplu. Mai devreme am vorbit despre gelozie. Intr-adevar, ea este una dintre sursele de deteriorare a unui cuplu. Pe langa multe altele! Insa ce se intampla cu o relatie atunci cand avem amandoi un caracter puternic, dorinta de succes, interese canalizate exclusiv pe indeplinirea de obiective, cu alte cuvinte: lentile de invingator ! Mai este loc de cuplu si de relatie in viata celor pe care ii numim oameni puternici, pe propriile picioare? Ce se intampla cand doi astfel de oameni se unesc intr-un cuplu? Tandrete, dorinta de afectiune, interese comune si o foarte buna compatibilitate, toate sunt ingrediente perfecte pentru o buna relatie de cuplu. Dar atunci cand amandoi suntem dornici sa dominam, sa avem ultimul cuvant, cum vom face sa evitam de a transforma relatia intr-o disputa perpetua? Ei bine, aici nu e simplu, pentru ca unul dintre noi va trebui sa aiba initiativa de a renunta la propriul punct de vedere pentru a veni in intampinarea celuilalt. Si asta nu e usor, mai ales pentru ca suntem convinsi ca noi avem dreptate. Insa daca relatia este importanta pentru noi si, mai ales, cealalta persoana, merita efortul de a ne lasa pe noi insine si de a face loc in mod activ celuilalt. Acest demers necesita implicare si constientizare din partea noastra, plus dorinta de a aduce ceva nou. Primul pas este sa ne convingem ca vrem cu adevarat acest lucru si ca suntem gata sa reununtam intr-o anumita masura la incercarea de a-l schimba sau contraria pe celalalt. Al doilea pas ar fi sa luam doua exemple de situatii in care a avut loc un conflict si sa analizam de unde a pornit, ce a declansat si care a fost drumul pe care l-a luat intreaga neintelegere si unde s-a ajuns. Vom pune acest lucru pe hartie. Vom observa la final ca este vorba despre un ‘pattern’, o schema care se repeta si ca toate aceste discutii in contradictoriu se invart in jurul aceluiasi nucleu. Chiar daca ne este greu la inceput sa vedem aceste lucruri, exersand cu cat mai multe exemple si meditand activ asupra lor, vom ajunge sa intelegem ce am putea face si unde am putea schimba. Cel mai util si mai frumos ar fi sa implicam si partenerul in acest proces, sa ii comunicam intentia noastra si drumul in care ne-am angajat. Dupa ce am trecut de primele doua faze, putem merge la faza activa, in care, punctual si in pasi activi, am putea apela la urmatoarele trei strategii principale: 1. Sa incercam sa ne punem in locul celuilalt si sa vedem prin ochii lui. Un exercitiu de empatie, pe care il putem aplica la nivel practic: ne asezam pe alt scaun si ne imaginam ca din acel moment suntem partenerul nostru. Aducem argumentele pe care le-ar aduce acesta, jucam rolul lui si vedem lumea prin lentilele lui. Ce vedem? Cum ar spune el povestea? 2. Putem sa cedam pur si simplu, atunci cand este vorba despre lucruri mai putin vitale decat relatia noastra. Daca intr-o sambata nu mai reusim sa iesim dintr-o cearta teribila despre culoarea canapelei, care ajunge sa ne faca rau, putem sa dam cu banul sau sa lasam de la noi. Chiar nu conteaza culoarea canapelei atunci cand risti altfel sa te ranesti pe tine si pe cel langa care ai sta pe acea canapea. Atunci cand cedezi, poti comunica acest lucru partenerului, spunandu-i cat de importanta este pentru tine relatia voastra. 3. Sa incercam sa facem lucruri frumoase in cuplu, sa ne concentram pe pozitiv! A lua o pauza din cand in cand, o gura de aer atunci cand, sa zicem, suntem complesiti de lucrurile pe care le avem de facut, nu este un lucru chiar atat de blamabil! Tema pe care v-o sugerez este sa va alegeti o zi din saptamana si un interval orar pentru care sa va pregatiti o activitate placuta pe care ati dori sa o faceti cu partenerul. Ca este o mini-excursie, un concert sau ceva mai putin clasic sau extravagant, alegerea va apartine. Trebuie doar sa va concentrati ca aceasta activitate, odata planificata, sa fie respectata si dusa la bun sfarsit, ca ea sa fie ceva placut, in care sa va concentrati energiile pozitive si buna dispozitie, indiferent de starile negative ce ar putea interveni intre timp. Promiteti? Vom spune ca, daca pe lista lor de indepliniri este loc si pentru idealul de a avea, pe langa toate celelalte lucruri, si o familie perfecta, ei bine, da! Va fi loc!
Share:

Tags:Eco, Water, Air, Environment